Menu

Dezvoltare personală

DEZVOLTARE PERSONALĂ – programul PAȘAPORT PENTRU REUȘITĂ

Sunt SIMONA ANGHEL, psiholog autonom cu specializarea Psihologie Educațională,  Consiliere Educațională și Vocațională, cu o experiență de 11 ani în educarea și consilierea copiilor.
Vreme de un an am  fost consilier școlar pentru ca apoi să îmi continuu visul de a cunoaște și însoți copiii în procesul descoperirii de sine în calitatea de Psiholog la un centru de dezvoltare personală a copilului. Am susținut numeroase workshop-uri pe tema educației copiilor și sunt coordonatoarea Programelor educaționale în cadrul Centrului în care activez de mai bine de 10 ani.
Atelierele de dezvoltare personală  sunt expresia experienței acumulate pe parcursul acestor ani.
Sunt autoarea Programului educațional ,,Pașaport pentru Reușită”, care  cuprinde ateliere de dezvoltare personală, stimulând dezvoltarea socială, emoțională și cognitivă a copilului. În cadrul cursului îi aduc adesea pe părinți în lumea minunată a copilăriei, organizând și susținând cu succes activități comune părinte-copil.

PAȘAPORT PENTRU REUȘITĂ este un program educațional care cuprinde activități psihologice organizate sub forma unor ateliere de antrenament pentru succes.
Sub atenta îndrumare a unui cadru specializat, copiii descoperă cine sunt, cum sunt, ce îi face să fie unici și sunt încurajați să exprimenteze ceea ce nu pot astăzi, având încredere că vor reuși mâine. Întărim astfel, încrederea în propria persoană și sprijinim formarea unei imagini de sine pozitive a copilului, prin evidențierea calităților și a ceea ce poate face el bine și foarte bine, educând gândirea de tipul ,,Eu pot”.

Cum este structurat cursul?

  • Modulul I     Autocunoaștere și dezvoltare personală
  • Modulul II    Dezvoltarea competențelor sociale
  • Modulul III   Dezvolarea competențelor  emoționale

Fiecare modul se desfășoară pe parcursul a 3 luni  și cuprinde 10 ateliere : 9 ateliere cu copiii și 1 atelier comun părinte-copil

Ce învață copiii?

  • Să se descoperere punându-și în valoare calitățile și acceptându-și punctele slabe
  • Să ia decizii și să își asume consecințele acestora
  • Sa priveasca greseala drept o experieta de invatare
  • Să refuze să se lase definit de alții  (etichetat, poreclit)
  • Să comunice eficient in relație cu ceilalti
  • Să negocieze și să rezolve un conflict
  • Să își recunoască emoțiile și să le comunice într-un mod  adecvat pentru sine și pentru ceilalți
  • Să își educe autocontrolul/cum să se liniștească in situatii de disconfort emotional (furie, tristete, etc)
  1. Activitățile sunt realizate de un psiholog cu specializare în Psihologie Educațională.
  2. Copiii vor avea numeroase beneficii pe termen lung (încredere și independență, gândire de tip ,,Eu pot!”, conduite tolerante, disponibilitate de cooperare, exprimare emoțională deschisă și autentică, dezvoltarea creativității etc).
  3. Cursul se adresează în egală măsură copiilor și părintilor, incluzând activități comune părinte-copil, în cadrul cărora fiecare părinte va face echipă cu propriul copil, însoțindu-l pe acesta în procesul descoperirii de sine.
  4. Părinții primesc periodic un material informativ (Power Point) care cuprinde informații cu privire la obiectivele atinse, precum și fotografii din cadrul atelierelor. De asemenea, pot primi feedback personalizat asupra copilului cu ocazia întâlnirilor comune părinte-copil.